duminică, 28 iunie 2009

Orele Planetare

Au influenţă asupra dispoziţiei sufleteşti şi atitudinii mentale, în intervalul temporal în care se manifestă, generând un "curent" subtil specific care ne orientează spre o anumită trăire şi conduită personală.

Ora Lunii - este favorabilă tratării bolilor (mai ales dacă ne aflăm pe intervalul Casei a VI-a şi Luna este în aspect bun cu Soarele sau/şi Jupiter şi nu e afectată de aspecte tensionante de la Marte, Saturn şi Uranus). Este o oră a romantismului şi emoţiilor de tot felul, în care intuiţia şi inspiraţia sunt mai accentuate. Ne putem ocupa de curăţenia casei (dacă Luna este în "scădere" avem spor mai bun), precum şi de igiena personală. Digestia şi circulaţia lichidelor în organism sunt favorizate (un "ceai de stomac" sau unul pentru drenaj limfatic are un efect sporit). Dacă Luna este în faza de Creştere asimilarea alimentelor precum şi capacitatea de memorare, învăţarea sunt accentuate (ne putem chiar dezvăţa de un obicei prost). Pe Luna în Descreştere detoxifierea, eliminarea sunt favorizate, precum şi punerea în operă, în practică a planurilor concepute în perioada Lunii în Creştere. Ora Lunii este bună şi pentru observarea amănuntelor unei situaţii sau aspectelor subtile ale lucrurilor.

Ora lui Saturn - îndeamnă la seriozitate dar dacă avem o stare sentimentală, afectivă precară putem ajunge la tristeţe şi depresie... Este bine să ne organizăm ideile, planurile şi să clarificăm lucrurile (atât pentru noi înşine cât şi în relaţie cu ceilalţi) într-un mod cât mai diplomatic, lucid şi impersonal. Nu este indicată achiziţionarea unor bunuri imobile pe intervalul acestei ore şi nici tratarea unei boli. Trebuie să exersăm calmul, atenţia şi răbdarea, concentrându-ne eforturile spre un obiectiv bine conturat.

Ora lui Jupiter - este o perioadă benefică pentru orice activitate, dar mai ales pentru cele ce ţin de spirit, de înţelegerea aspectelor superioare ale conştiinţei şi vieţii. Se pot aplica tratamente medicale asupra ficatului, stomacului, bilei, zonei abdominale în general (mai ales dacă Luna este în aspect bun cu Jupiter şi aceste două planete nu primesc aspecte dure de la Marte ori Saturn), dar şi asupra articulaţiilor. În Ora lui Jupiter avem posibilitatea să devenim mai buni, îngăduitori şi înţelegători (atât cu noi înşine cât şi cu cei din jur), însă nu ar fi bine să cădem în autosuficienţă, neglijenţă şi lene... Pe intrevalul acestei ore planetare sunt favorizate relaţiile cordiale şi amicale cu ceilalţi. Dacă este "ora mesei" trebuie să fim atenţi să nu exagerăm depăşind limitele normale ale corpului nostru...

Ora lui Marte - este indicat ca pe intervalul acestei ore să nu ne grabim şi să nu exagerăm efortul, mai ales dacă avem de făcut o muncă (sau activitate fizică) dificilă sau/şi care implică un risc de accident. Nu sunt indicate sub nici o formă disputele, conflictele, pentru că acestea pot degenera foarte uşor în violenţă (fizică sau verbală), nervozitate şi impulsivitate - din cauza energiei marţiene sporite. Sunt favorizate curajul, forţa, iniţiativa şi activităţile ce implică utilizarea corectă şi constructivă a energiei vitale (tehnici de qi-gong, aikido, meditaţia dinamică etc.), precum şi activităţile legate de mecanică şi lucrul cu metalele (fier, oţel).

Ora Soarelui - în intervalul acestei ore sunt favorizate toate activităţile legate de creaţie (şi de procreaţie). Este un moment în care toată lumea are de câştigat, de beneficiat, indiferent dacă se află sau nu într-o relaţie. Soarele aduce un plus de energie spirituală şi vitală ce poate fi transformată în generozitate, dăruire, artă, dragoste, creaţie, exprimarea de sine, bucurie...

Ora lui Venus - armonia, senzualitatea şi erotismul, vizionarea unor tablouri sau ascultarea unei muzici plăcute sunt procupările cele mai bune pentru intervalul orar guvernat de Planeta Venus.

Ora lui Mercur - este o oră a mişcării, a comunicării scrise şi verbale, a schimbului de idei. Trebuie să ne păzim totuşi de grabă şi superficialitate. Putem face o plimbare sau un drum scurt. Sunt favorabile comerţul şi schimbul de mărfuri (mai ales atunci când Luna este în aspect bun cu Mercur), calculele şi socotelile, activităţile intelectuale.

Orele Planetare au o durată variabilă, în funcţie de momentul anului. Se calculează luând în considerare ora şi minutul răsăritului şi apusului Soarelui. Intervalul temporal dintre răsărit şi apus este cel al Orelor de Zi, iar cel de la momentul apusului până la următorul răsărit este intervalul temporal al Orelor de Noapte. Vara Ora Planetară de Zi este mai lungă decât cea de Noapte. Perioada dintre răsărit şi apus se împarte la 12, la fel ca şi cea dintre apus şi următorul răsărit al Soarelui, astfel încât avem 24 de Ore Planetare, câte două pentru fiecare din cele 12 Case - douăsprezece "ore" egale de zi şi douăsprezece "ore" egale de noapte. Ziua începe cu intervalul Casei a XII-a, urmează Casa XI, X, IX ... până la Casa I. Prima Oră Planetară a unei zile este şi cea care guvernează ziua respectivă. De exemplu, Duminică - Ziua Soarelui - prima Oră Planetară este cea a Soarelui, urmată de cea a lui Venus, ambele în intervalul Casei a XII-a.

Specificaţii: dacă ne aflăm pe intervalul Casei a XII-a în "ora lui Jupiter", putem lua în considerare Planeta Neptun ca fiind guvernatorul acestei "ore" (joi şi sâmbătă). Pentru Casa VIII şi ora lui Marte avem Pluton ca guvernator principal al orei (joi şi sâmbătă). Pe Casa XI avem, pentru ora lui Saturn, Planeta Uranus (miercuri şi vineri). De exemplu, o naştere pe Casa XI în intervalul orar al lui Saturn, primeşte o coloratură psiho-mentală saturniană cu o nuanţare accentuat uraniană.




***
un text de CMS

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu